Transport intermodal

Traseele fixe sunt pasiunea noastră

Liniile paralele se pot întâlni la infinit, dar aici la HRT credem în lucrările de inginerie geniale şi termenele limită exacte, de aceea promitem că încărcătura dumneavoastră va ajunge la destinaţie la timp, chiar şi pe cale ferată. Inginerii de cale ferată furnizează elementele de bază, iar noi exploatăm la maxim uluitoarea varietate de posibilităţi oferite de aceste linii paralele. Aceasta este o colaborare extraordinară.

Am ales această modalitate deoarece o mare parte a echipei noastre este fascinată, încă din timpul copilăriei, de trenuri, astfel încât acesta este mijlocul de transport preferat.

Datorită sistemului nostru vast de parteneriat şi reţelei de parteneri, care şi-au demonstrat competenţa în nenumărate ocazii, putem garanta că bunurile dumneavoastră sunt pe cele mai competente mâini, chiar şi pe traseele fixe.